fbpx

Fraud Summit

FRAUD SUMMIT by SPIA

Totul despre amprenta fraudei asupra mediului de business din România: cum o identificăm, dovedim și prevenim.

De ce un eveniment dedicat fraudei?

FRAUD SUMMIT by SPIA

are ca principal obiectiv creșterea nivelului de conștientizare asupra riscului iminent al fraudei și al urmărilor sale, precum și prezentarea soluțiilor existente.

Deși frauda este o amenințare reală pentru fiecare industrie a economiei, ea poate fi prevenită, controlată, dovedită și pedepsită, iar prejudiciul, recuperat. Procese și proceduri investigative, tehnici specifice de combatere a fraudei, instrumente necesare, specialiști și cadru legislativ, toate sunt subiecte prea puțin cunoscute de mediul de business din România.

Ne-am propus să schimbăm asta! Iar primul pas pe care îl putem face împreună este să înlăturăm percepția negativă pe care o are recunoașterea existenței fenomenului fraudulos într-o companie. Cu cât vom vorbi mai mult despre fraudă, cu atât suntem mai aproape de a proteja interesele companiei și pe cele ale stakeholderilor. De la investigarea fraudei la soluţionare, de la prevenție la destructurare, de la semnale vagi la tipare, de la cum identificăm și până la cum evaluăm sau recuperăm prejudiciul suferit, FRAUD SUMMIT by SPIA îşi propune să aducă în faţa comunităţii de business un eveniment unic dedicat fenomenului fraudulos şi investigaţiilor antifraudă.

Parteneri care susțin FRAUD SUMMIT by SPIA

Main Partner

act legal România înseamnă: • Detecție • Prevenire • Reacție: trei pași cheie pentru un mediu de business sănătos!

www.actlegal-botezatuestrade.com

MEDIA Partners

Cele mai noi știri de business și ultimele noutăți din afaceri, economie, politică, agricultură, media și IT. 

https://www.wall-street.ro

Cel mai ascultat post de radio din România!

https://www.kissfm.ro/

Speakerii FRAUD SUMMIT by SPIA 2021

Roxana Hurducaș

Head of Marketing & Communication, SPIA

Dan Cîmpean

Director General CERT-RO, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică

Amalia Gogoci

Managing Associate, act Botezatu Estrade Partners

Investigator privat sub acoperire

SPIA

Melania Korner

Director Daune Imperial Claims & corespondent Carte Verde pentru România

Adrian Șandru

Associate, act Botezatu Estrade Partners

Dan Rusu

Președinte World Association of Detectives

Andrei Croitoru

Managing Associate, act Botezatu Estrade Partners

Ionuț Neacșu

Psiholog IGPR & Negociator situații de criză

Robert Whitaker

Chief Operation Officer, Blockchain Intelligence Group

Cătălin bogatu

Head of Investigations Unit, E.ON Romania

Nicoleta Mehlsen

Vice Președinte Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Fraudelor România

Alex Bălan

Chief Security Researcher, Bitdefender

George Enescu

Head of Security Operations, Enel Romania

Adrian Dragomir

Fondator Termene.ro și consultant de business

Eugen Rusen

Cloud Solution Architect Security & Compliance, Microsoft CEE

Mihai Popa

Corporate Legal Department Director, E.ON Romania

Narcis Păvălașcu

Managing Partner PĂVĂLAȘCU Risk Consultants

Nicolae Bîrlă

Specialist antifraudă, SPIA

Florin Tătaru

Specialist Asigurări Auto, UNSAR

Teodora Stoian

Consilier Ministerul Justiției

Laurențiu Mitrache

Specialist Banking

Ana-Maria Diceanu

Managing Director Brain 4 Strategy & President, Global Women in PR Romania

Mircea Căpățînă

Co-fondator & CMO SmartBill

Marian Hurducaș

Moderator

FRAUD SUMMIT este un eveniment organizat de

Ca lider al noii generații de investigatori privați din România, SPIA contribuie activ la efortul de creștere a conștientizării opiniei publice și a mediului de business asupra amprentei fenomenului fraudulos, a urmărilor acestuia și a măsurilor de prevenție existente.

SPIA are o vastă experiență în investigații antifraudă și supraveghere privată, atât în plan preventiv, prin identificarea imediată a factorilor generatori de risc, cât și în plan ofensiv, prin intervenția efectivă și destructurarea grupurilor ilicite identificate.

Peste 80 de membri ai echipei, angajați și colaboratori din toată țara, cu atestat și specializare în investigații antifraudă și supravegheri operative, deservesc companii multinaționale din domenii variate, precum asigurări, energie, agricultură, imobiliare și investiții.

Te poți înscrie deja la FRAUD SUMMIT by SPIA ediția 2022. Lasă-ne datele tale, iar noi te vom anunța din timp despre data de desfășurare a evenimentului.

Datele tale de contact

ⓘ Toate câmpurile sunt obligatorii.